Ce imi face inima sa tresalte in ultima vreme

In ultima vreme am devenit mai greu de impresionat. Mi-e putin dor de vremurile cand foarte multe lucruri imi smulgeau o bataie in plus a inimii sau macar o tresarire. Era relaxant sa ma plimb si sa ma incant la o multime de lucruri pe care altii le treceau usor cu vederea. Dar acum e mai greu. Poate e bine, dar, v-am zis, mie mi-e dor de timpurile apuse.
Dar sa vedem ce imi place totusi (cum aici vorbim indeosebi despre moda, voi limita alegerile la acest domeniu; ordinea este aleatoare):

1. Rochiile Laurei Ciobanu (le gasiti aici)

Model Dora Tapos
Photo Lavi Rad Photography

2. Camasile de matase

3. Pantofii nude (dupa cum se observa in prima imagine, merg de minune cu rochiile Laurei :p)

Model Dora Tapos
Photo Lavi Rad Photography

Ii gasiti aici.

4. Tricoul meu cu imprimeu 3D de la Alina Ene

Este un tricou unisex, dupa cum se poate observa si dupa model, mi-am permis sa fur poza de pe blogul Alinei.

5. Bette Davis in Now, Voyager, care este unul din filmele mele preferate. Iar accesorizarea rochiei cu cele trei camelii este geniala:

6. Rochia Alinei Ene cu volane tivite cu ata autoluminanta. That’s magic!

Se pare ca vom repeta acest exercitiu, acestea sunt lucurile care mi-au venit azi in cap.

Vou ce va face inima sa tresalte? In domeniul modei, mai ales.

Masinarii

Va plac masinile vechi?

Aceasta intrebare a plecat de la un gand ce ma bantuie de catva timp incoace.

Nu ma intelegeti gresit… Nu sunt un sofer in adevaratul sens al cuvantului. Adica posed permis, luat pe bune din prima incercare si cand conduceam (demult de tot) nu eram chiar spaima soselelor (sau ma rog, a gropilor, pentru ca am condus doar in Bucuresti). Dar nu imi place… Sa conduc vreau sa spun. Ma bucura mult mai tare sa stau in dreapta sa fiu atenta la tot ce ma inconjoara, sunt un copilot excelent, urmaresc indicatoare, GPS si admir si peisajele. Mai am momente in care calc accelaratia imaginara sau franez brusc in mintea mea, probabil reminiscentele fostului sofer care am fost . Dar nu imi place deloc sa conduc. Mi se pare foarte stresant, obositor si scoate la iveala tot ce e mai rau in mine. Totusi, in ultima vreme, nu pot sa nu ma gandesc serios ca o masina mi-ar fi foarte utila in anumite momente.
Urasc sa ma trezesc de dimineata si sa vad ca ploua afara. In acele momente, tot ce imi doresc este sa ma bag la loc in pat pana iese soarele, sau macar se opresete „urgia”. In astfel de momente tanjesc dupa o masina simpatica cu un interior pe gustul meu si intretinere cat mai putin costisitoare… SAU… Dupa aceasta minunatie: Karmann Ghia

Back for good…

Sper ca macar unui singur ratacit prin online sa ii fi fost dor de mine… Mie oricum mi-a fost dor sa scriu prostii… Chiar daca nu le-ar citi nimeni…

Cred ca unul dintre motivele pentru care am hotarat sa revin azi si sa scriu este ca am ales de dimineata din dulap rochia colorata pe care mi-a adus-o Mihaela din “Tara Minunilor” – Caracal City.

Fotografia nu ii face prea mare dreptate iar lumina din birou si telefonul meu vai de capu’ lui nu sunt ajutoare prea bune. Arata ca un tablou impresionist pictat la amurg, combinatia de culori este uluitoare… Ma binedispune de cate ori o surprind cu coada ochiului.

Dar sa revenim la reveniri… Nu am lipsit nemotivat, ci in acest timp mi-am impartit timpul intre jobul de zi, unde cerceatrea pietei auto imi mananca timpul, nervii si rabdarea, si jobul de vis: PixieShoes. Avem modele colorate, pentru zile de vara calduroase si seri de neuitat.

Promit ca revin cu postari zilele viitoare… Am cateva povesti pentru voi.

Pensé

Ninge!!! Si nu o spun cu bucurie… M-am hotarat sa intru in faza de negare… Ma voi gandi doar la primavara, flori si pantofi frumosi… poate se intimideaza viscolul si decide sa ne paraseasca. Definitiv!

Si, fiind deja in faza de negare a iernii, vreau un trenci cu panselute sau violete din colectia pre-fall 2010 Vionnet si o pereche de Manolo Blahnik (nu sunt fan, dar pantofii astia imi plac mult).

PS: Tinuta cea mai inspirata pe care am vazut-o azi in metrou ii apartine unei doamne la vreo 50 de ani care purta o pereche de jeansi largi bagati intro pereche de cizme de cauciuc rosii (de genul celor de la magazinele de bricolaj), un palton rosu in aceeasi nuanta cu a cizmelor si un fes alb foarte dragut. Cand a iesit afara pe fondul zapezii curate arata senzational. Felicitarile mele!!

Eu si saltele

Saltele… e un cuvant minunat. Imi plac la nebunie saltele. Moi, tari, elastice sau mai putin, saltele sunt geniale. Mai ales ca vorbesc cu mine. Ma cheama sa sar pe ele de cate ori intru intro camera de hotel… Uneori fac asta si cand stau peste noapte in casa cuiva, dar sa nu spuneti la nimeni .

Imi place foarte mult sa sar intrun pat ce a fost facut. Asternuturile intinse si aranjate frumos exercita asupra mea o magie irezistibila. Mai ales duminica dimineata. Stiu ca unii oameni se supara cand fac asta, dar nu ma pot abtine.

Mi-ar fi placut sa fiu printesa din povestea lui Andersen cu printesa si bobul de mazare… Nici eu nu cred ca as fi putut sa dorm, dar asta din cauza ca as fi fost ocupata sa topai in patul garnisit cu saltele si paturi si plapumi ce ar fi constituit o irezistibila trambulina catre lumea basmelor…

Cand ma fac mare si o sa imi aleg singura patul si salteau si nu voi mai fi constransa de spatiul mic din dormitorul meu imi voi lua cea mai groasa si pufoasa saltea pe care o voi gasi. Si la inaugurare dau petrecere: bataie cu perne in ritmul sariturilor pe noua mea saltea. Am zis!

Pur si simplu

De cand e frig (stiu ca o tin una si buna cu frigul, dar acum e vorba de dezavantajele acestuia, s-a dus poezia din postul precedent), si e de ceva vreme, devenind deja suparator, trec printr-o veritabila criza vestimentara. E prea frig si inghetat si plin de zapada si putin mocirlos (asta multumita soarelui de azi) pentru orice. Am renuntat la tocuri, piele intoarsa, orice cizme la care tin, rochii (am avut o tentativa zilele trecute si am inghetat literalmente), paltoane usoare si dragute, geci simpatice, cardigane colorate, esarfe de matase, manusi necaptusite si lista poate continua. Problema cea mare este faptul ca nu merg prea mult pe afara, doar de acasa pana la metrou, care e aproape, si de la metrou in birou, care e si mai aproape, si in metrou mor de cald. La birou este la fel de cald.

Asa ca, solutia cea mai la indemana de care abuzez de vreo saptamani, si conform prognozelor meteo s-ar putea sa continui, este sa ma imbrac dupa cum urmeaza:
 cu cea mai lunga/groasa/cu gluga geaca din garderoba
 sa imi iau un fular gigantic pe care sa il trec pe sub gluga (stiu ca unii au cosmaruri din copilarie cu acest tip de fixare a fularului, dar deh, stiu mamele ce stiu),
 jeansi (uneori, foarte „unfashion like”, cu ciorapi pe dedesubt)
 cizme de calarie negre din piele si cizme vintage tot din piele neagra (stiu, foooarte inspirat)
 un pulover foarte gros ce poate fi descheiat usor (am trei pe care le rotesc)
 un tricou/maiou/bluza/camasa cat de subtire posibil
 manusi din piele neagra (stiu, din nou extrem de inspirata) captusite de iarna
 destul de des, si aici va deveni urat, caciula!!!

Si in zona de make-up e trista situatia, nu au fost rare ocaziile in care m-am simtit precum Rambo III in misiune, dupa ce creionul sau tusul mi s-au intins pe toata fata din cauza ninsorii sau a lacrimilor cauzate de vant. Asa ca, acum ma limitez la mascara rezistenta la apa si un fard anemic pentru minimizarea riscurilor.
Alta problema ce tine de aceasta zona este faptul ca nu pot folosi nici un ruj si, mult mai trist nici balsam de buze prea des, deoarece scamele de la fulare abia asteapta sa se lipeasca de buzele mele proaspat tratate cu oricare din produsele mai sus mentionate.

Si acum se explicam imaginea de la inceputul acestei postari. E destul de simplu: VREAU SA MA IMBRAC ASA!!!!! Nu neaparat exact asa, dar ati inteles ideea… Vreau sa ma pot imbraca frumos, sa port incaltari fabulos de incomode din materiale delicate si haine usoare a caror suprapunere sa nu ma faca sa arat precum un pinguin imbracat gros.
Vreau sa vina primavara sau chiar vara sa ma topesc printre betoanele incinse si sa mi se afunde tocul in asfaltul moale. Nu mai vreau frig…Iarna e ok sa ninga si sa fie frig la munte si de Craciun. In Bucuresti este inuman sa fie frig sau sa ninga… Orasul asta a fost proiectat sa isi desfasoare activitatea de primavara pana toamna. Propun ca timp de trei luin, din Decembrie pana in Martie sa ne inchidem in case si sa asteptam primavara. Am zis!

Sursa poza: shopbop.com

Ingheata totul

Atmosfera inghetata de afara ma indeamna la lenevire… Imi place sa privesc gheata cand se topeste… Imi place lumina filtrata prin translucenta turturilor si apusul soarelui in zilele senine cu temperaturi sub zero… Dar cel mai mult imi plac culorile pe care le imbraca gerul… Combinatia de alb si negu capata irizatii spectaculoase de-a lungul unei zile in functie de ore. Toata aceasta poveste cu alb inghetat si pasteluri glasate m-a facut sa realizez ceva: nu am mai fost demult la o petrecere. O petrecerea adevarata, nu o intalnire cu fetele la un cocktail sau o iesire la bere cu prietenii. O petrecere pentru care sa fie nevoie sa ma pregatesc, sa ma gandesc cu cateva zile inainte ce voi purta pana in cele mai fine detalii, sa ma duc la coafor sau chiar sa imi fac o rochie sau pantofi potriviti.

Am chef de o petrecere pudrata cu atmosfera stralucitoare a anilor ’30. Vreau sa ascult un band de jazz… Vreau o sala de bal cu peretii tapetati cu matase roz sampanie si scaune tapitate in toate varietatile de pasteluri existente…Vreau aranjamente florale opulente si oaspeti lacomi. Vreau platouri poleite de antreuri minuscule si sofisticate si sampanie roz in cupe de cristal. Vreau fete frumoase imbratisate de matasea rochiilor si sclipind de bijuterii alese. Vreau domni eleganti ce stiu sa poarte un smoking cu demnitate si stiu sa te invite la dans cu gratie.

Vreau o seara vrajita in care sa dansez si sa ma bucur de efervescenta oaspetilor si a sampaniei. Stiu ca toate aceste dorinte ale mele sunt destul de departe de a fi indeplinite in viitorul apropiat. Stiu ca acest vis este la fel de improbabil ca si balul de care am scris aici… Dar o fata trebuie sa viseze, nu?

Pixie Shoes – ne-am nascut azi

Cinderella Booties

Sa traim, azi e prima noastra zi ca PixieShoes.

Daca va doriti pantofi frumosi, colorati, lucrati manual din cele mai bune materiale si creati cu dragoste atunci va asteptam pe www. pixieshoes.ro.

Sunt pantofi inchiputi de Zana Urbana pentru personajele povestilor din zilele noastre. Pentru ca voi sunteti personajele pricipale ale povestilor voastre aveti nevoie de pantofi de poveste.

Speram sa va placa.

Hmm, dor…

Cei trei fani ai acestui blog s-au plans de inactivitatea din ultima perioada… Asa ca as vrea sa le cer scuze si sa ii rog sa nu se ingrijoreze. Nu am lipsit nemotivat, chiar daca a fost o absenta cam lunga. Deocamdata nu pot sa divulg nimic, poate de saptamana viitoare, cu putin noroc, ma pot lauda cu ultimul meu proiect.

Dar nu doar acest proiect mi-a rapit din timpul destinat acestui jurnal al obsesiilor mele din lumea modei, ci si o foarte scurta si condensata excursie la Istanbul… Tot ce pot spune este WOW!!! Pare un loc ireal, si este extrem de frumos sa il vizitezi singur, fara harta sau planuri anume, doar sa iei strazile la picior si sa te trezesti in fata marii… (Multa vreme am trait si eu cu prejudecata legata de “turcisme” si nu am avut niciodata dorinta de a vizita Istanbulul… Dar acum… Cu prima ocazie sunt acolo. Un bonus: Topshop, in care nu m-am putut abtine sa nu intru si sa ies cu ceva :p).

Dar sa revenim… Azi, avand in vedere cum se prezinta vremea din ultima perioada am cautat haine groase. Pulovere mari si pufoase, fulare interminabile si incaltarri calduroase… Mi-au ramas pe suflet doua combinatii vazute pe www.shopbop.com

Si sa nu neglijam pantofii

De vreo saptamana ma obsedeaza McQueen si Valentino:
.

Un contrast superb intre delicatetea ireala a dantelei si densitatea incredibila a metalului… Trebuie sa recunosc, ador pantofii pentru starile contradictorii pe care le pot crea…

La ceas de seara…

E tarziu… E aproape intuneric… Eu sunt inca la birou si am ramas singura… asa ca visez…

La pantofi din alta lume…

Pantofii conceputi de Kerrie Luft par facuti pentru a incalta talpile ireale ale unei divinitati a lumii vegetale… Tocurile sculptate, culorile pastelate si forma de o delicatete rar intalnita in ultima vreme ne duc cu gandul la paduri populate de zane ce se joaca in lumina dupa-amiezei si stropesc totul in jur cu praf de stele…

Oare padurea miroase a ploaie cu soare dupa jocul zanelor…?